Bine ai venit pe concerte-azi.ro!

Vrei sa iesi undeva diseara?

Afla pe www.concerte-azi.ro unde poti gasi o atmosfera placuta, apoi cheama-ti prietenii si hai sa petrecem o seara memorabila.

Daca stii de vreun eveniment care nu este pe site sau vrei sa colaborezi cu noi, te rugam sa ne contactezi folosind formularul de contact.

Bun venit

Nicu Covaci isi serbeaza ziua cu vesti bune

Body: 

”Ca pe vremuri 2” anunță cea de-a doua trupă chiar de ziua solistului!

Povestea rock numită ”Ca pe vremuri” se anunță din nou promițătoare! Ca și anul trecut, tot pe 15 iunie și tot la Arenele Romane, concertul-maraton care ne aduce amintirile înapoi și ne adună prietenii de pe vremuri în fața unei muzici care în adolescență scotea din noi toate emoțiile posibile, promite o seară cel puțin la fel de ”la inălțime” ca în 2017, când au urcat pe aceeași scenă Compact, Iris și Holograf.

Anul acesta, organizatorii de la Sublime România au ales să își bazeze alegerile pe propunerile publicului, astfel încât concertului ”Ca pe vremuri 2” va reuni 3 nume iubite, votate și cerute de rockerii din toată România.

Prima trupă, care a a fost anunțată deja de săptămâna trecută, a fost Celelalte Cuvinte. Amintirea unor hituri ca ”Se lasă rău”, ”Dacă vrei” sau ”Iarba prin păr” stârnesc în continuare fiori și deschid pofta de a retrăi momente sublime din trecut.

Cea de-a doua trupă pe care organizatorii o anunță astăzi este Phoenix. Legendă incontestabilă a rock-ului românesc, Nicu Covaci și colegii săi de trupă vor reveni la Arenele Romane la un an după un show greu de uitat, cu o încărcătură personală aparte. Anul trecut, fix pe vremea aceasta, Nicu Covaci își sărbătorea ziua de naștere, dar și 55 de ani de activitate Phoenix, printr-un concert pe scena Arenelor, în cadrul căruia au cântat și invitați de suflet ai trupei, precum Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Roman Iagupov (Zdob și Zdub), A.G. Weinberger, Trooper, Bodo (Proconsul), Eugen Mihăescu și Gabi Gurită Nicolau (Krypton) etc.

Ca pe vremuri - Editia a II-a

Prețuind tradiția și constanța, formația Phoenix a menținut, timp de 55 ani, valorile pe care le promovează și în cântecele lor: creativitatea, educația și responsabilitatea. De aceea, cu mic cu mare, cu siguranță generații întregi vor veni să-i revadă cu drag pe cei ce-au marcat, decenii la rând, direcția rock-ului în România.

Deci, pe 15 iunie 2018, adevărații rockeri își dau întâlnire la Arenele Romane, într-un eveniment care promite bucurie, entuziasm, împlinirea sau vindecarea dorurilor de altădată și, cu siguranță, o adevărată revelație pentru cei care nu i-au văzut niciodată într-un concert pe trendsetterii de altădată, influenceri autentici ai unei muzici consistente, cu mesaj și valoare, care a rămas în timp drept reper pentru noile tendințe de azi.

Evenimentul este organizat de Sublime România și comunicat de HTag PR.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro.

Afis EV: 
Data: 
Sâmbătă, Aprilie 21, 2018
De retinut: 
No
Taguri: 

orange.ro

Copyright © Lix PC - Provider 2011

X
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.