Joss Stone la Timișoara - căldura soul a începutului de toamnă
Evenimentul special prilejuit de ediția a XI-a a festivalului timișorean PLAI, proiect special Raiffeisen - concertul oferit de Joss Stone, cântăreața de soul din Marea Britanie - a animat Muzeul Satului Bănățean. Aflată în premieră în România, artista a fost întâmpinată cu multă bucurie de fanii săi din întreaga țară, cărora le-a oferit un spectacol de excepție la care au participat 3.500 de oameni.
Cu un playlist plin de piese soul, artista a fermecat audiența, mergând, pentru câteva minute, în mijlocul publicului și cântând împreună cu el câteva acorduri. Vocea sublimă și zâmbetul nelipsit de pe buze i-au lăsat pe mulți dintre cei prezenți joi seara la concert cu o amintire de neuitat.
Celebra artistă a îndrăgit acest gen muzical încă de la o vârstă fragedă, perioadă în care și-a dezvoltat vocea care a făcut-o cunoscută în întreaga lume. La 16 ani a debutat cu „The Soul Sessions”, album care a avut un succes uriaș, iar cel mai recent, „Water for yor Soul”, a fost lansat în 2015. Succesul i-a adus și numeroase nominalizări și premii, printre care Premiul Grammy pentru Cea mai bună performanţă R&B formată dintr-un duet sau un grup vocal în 2007.

Joss Stone s-a implicat în proiecte muzicale precum Superheavy (cu Mick Jagger, Damien Marley şi Rahman) sau Band Aid 20 (versiunea din 2004 a Band Aid, concerte caritabile iniţiate şi organizate de către Bob Geldof din 1985), dovedind implicare in cauze sociale de amploare care pot schimba în bine viaţa oamenilor.
Concertul de la Muzeul Satului Bănățean face parte din turneul „Total World Tour”, prin intermediul căruia Joss Stone și-a propus să-i întâlnească pe toți cei care o îndrăgesc. Publicul prezent a fost recunoscător pentru prezența și spectacolul oferit de artistă, au cântat cele mai cunoscute piese alături de ea și au răsplătit-o cu aplauze.
Asocierea Raiffeisen Bank cu acest concert se derulează sub platforma de evenimente “Împreună”, platformă ce îşi propune să identifice momente de interacţiune cu comunitatea locală în jurul unor manifestări culturale, artistice, sportive, de calitate şi care să se concretizeze într-o interacţiune cât mai tangibilă şi memorabilă.
Evenimentul este produs de către Festivalul PLAI, cu susţinerea Primăriei Municipiului Timişoara, şi va avea loc la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, 8 septembrie 2016.
PLAI, foarte pe scurt:
-cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de către voluntari
-primul festival din România ajuns în finala European Festival Awards şi finalist în 3 ani
-câştigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect
multicultural din România; premiu înmânat de către Hans-Gert Pottering şi Angela Merkel)
-câştigător al premiului 1 al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi Cultură
proiect special produs de PLAI în 8 septembrie: concert Joss Stone
3 zile de festival, 9 –11 septembrie
6 concerte de world music, jazz şi fusion, 3 trupe de teatru-dans
45 de parteneri culturali ce oferă peste 200 de activităţi
100% voluntariat
